Suedia – victorie la Oberhof, în condiţii meteo dificile

Sporturi de iarna - Biathlon / Autor: Cristian - George Iscru / Data: 08 Ian. 2011

Suedia a câştigat proba feminină de ştafetă de la Oberhof (Germania), după o cursă marcată de capriciile vremii. Ploaia şi ceaţa au făcut numeroase victime, Germania, Rusia, Ucraina şi Norvegia fiind printre cele mai titrate.

În faţa unui public vulcanic şi motivată de performanţa echipei masculine, care s-a impus în ştafeta de joi, Germania, foarte mult întărită şi de revenirea în circuit a Magdalenei Neuner, pornea mare favorită. Calculele hârtiei au fost date însă peste cap de ploaie şi mai ales de o ceaţă deasă, care a dat mari bătăi de cap în poligon tuturor sportivelor, mai ales la tragerea din poziţia în picioare. Niciuna dintre echipe nu a reuşit să scape fără tur de penalizare după tragerile din această poziţie, în condiţiile în care fiecare sportivă a avut la dispoziţie 3 gloanţe suplimentare pentru a atinge toate ţintele.

Slovacia, cu Anastasia Kuzmina şi Jana Gerekova în primele 2 schimburi, a avut un start foarte bun, la jumătatea cursei aflându-se pe locul al doilea, la mai puţin de 5 secunde de liderul Franţa. Şi Ucraina a început bine, aflându-se în permanenţă în rândul echipelor cu pretenţii la podium.

Germania şi-a compromis de la bun început şansele la victorie, după 2 schimburi efectuând deja 4 tururi suplimentare. Lena Neuner, care a evoluat în schimbul secund, a dezamăgit la a doua trecere prin poligon, reuşind  să atingă doar 3 ţinte cu 8 gloanţe şi fiind nevoită să efectueze 300 de metri suplimentar. Rusia a avut trageri şi mai catastrofale, efectuând 6 tururi de penalizare până la jumătatea cursei (Iana Romanova 4, Ekaterina Yurlova 2).

Schimbul al treilea a fost dominat de Ucraina, singura dintre primele clasate care a scăpat fără tur de penalizare după evoluţia a 3 sportive. Oksana Khvostenko i-a predat ştafeta lui Valj Semerenko (locul 5 în clasamentul general), cea mai puternică biatlonistă din echipa Ucrainei, cu aproape un minut avans faţă de locul secund, Suedia, şi  zarurile păreau aruncate. Acest schimb a marcat şi ascensiunea Suediei, Anna Maria Nilsson având o evoluţie excelentă (trageri fără tur de penalizare şi deplasare la un nivel rezonabil pe schiuri) şi asigurându-i Helenei Ekholm şanse mari pentru o clasare pe podium. Pe 3 înaintea schimbului final a urcat Belarus, care a profitat de tragerea dezastruoasă a lui Pauline Macabies la ultima trecere prin poligon (3 tururi suplimentare).

Valj Semerenko, care traversează o formă foarte bună în acest sezon al Cupei Mondiale, a intrat cu un avantaj consistent pe traseu, însă chiar de la prima tragere a spulberat orice şansă de victorie pentru echipa ex-sovietică. Cu 450 de metri în plus efectuaţi, Ucraina a avut abia al treilea timp după a şaptea tragere, fiind depăşită de Suedia şi Franţa. Mai mult, Belarusul s-a apropiat foarte periculos, Liudmila Kalinchik scăpând fără pedeapsă în poligon. Degringolada Ucrainei a continuat şi la ultima şi cea mai dificilă tragere, Valj Semerenko fiind nevoită să mai parcurgă 2 tururi suplimentare şi să asiste şi la pierderea ultimei  poziţii a podiumului în favoarea Belarusului. La vârf Helena Ekholm şi Marie Laure Brunet au avut o nouă tragere perfectă, conservându-şi astfel poziţiile fruntaşe.

Suedia obţine astfel o nouă victorie în proba de ştafetă, după cea din proba de ştafetă mixtă de la Pokljuka, din Slovenia, din luna decembrie a anului trecut. Rusia a avut din nou mare ghinion în poligon, cele 8 tururi suplimentare nepermiţându-i mai mult decât clasarea pe locul 5, după Ucraina. Spre dezamăgirea miilor de suporteri prezenţi pe circuit, echipa feminină a Germaniei nu a putut repeta performanţa băieţilor, care au câştigat ştafeta de joi, şi a sosit abia pe locul 6.

Din cele 18 echipe prezente la start, doar 9 au reuşit să termine cursa, celelalte fiind descalificate, urmare a depăşirii cu un tur de către primele clasate.
Rezultate ştafetă feminin, 4x6 km

1.    Suedia (Jenny Jonsson, Anna Carin Zidek, Anna Maria Nilsson, Helena Ekholm)
2.    Franţa (Anais Bescond, Marie Dorin, Pauline Macabies, Marie Laure Brunet)
3.    Belarus (Nadezhda Skardino, Darya Domracheva, Nadzeya Pisareva, Ludmila Kalinchik)

  Sursă foto http://www.biathlonworld.com

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Sporturi de iarna / Biathlon / Autor: Cristian - George Iscru / 23 Ian. 2011

Martin Fourcade, în sfârşit victorie

Foto www.biathlonworld.com

Martin Fourcade a obţinut prima victorie a sezonului şi cea de-a patra din carieră la Antholz – Anterselva (Italia), în proba de 15 km start în bloc. Francezul simte în sfârşit gustul victoriei, după ce în etapa precedentă, la Ruhpolding, a terminat de trei ori pe locul secund.

Sporturi de iarna / Biathlon / Autor: Cristian - George Iscru / 21 Ian. 2011

Tora Berger, a treia victorie consecutivă în Cupa Mondială la biatlon

Tora Berger a câştigat a treia cursă consecutivă, după cele două victorii de la Ruhpolding impunându-se şi în sprintul de 7,5 km de la Antholz – Anterselva (Italia). Timpul învingătoarei a fost de 20:08.1, cu circa jumătate de minut mai bun decât oricare alt rezultat din concurs.

Pag. 1 din 11 | 2 art./pag. | Total 21 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole