Optimile Cupei României - Rezultate şi marcatori

Fotbal - Cupa României / Data: 27 Oct. 2010
Marius Alexe, autorul ultimelor 2 goluri dinamoviste
Foto www.fcdinamo.ro

FC Braşov, Dinamo Bucureşti şi FC Timişoara sunt primele echipe calificate în sferturile de finală ale Cupei României.


FC Braşov a învins cu 2:1 Universitatea Cluj-Napoca, o echipă care începe să revină cu picioarele pe pământ după startul lansat de sezon. Chipciu a fost eroul meciului, cu un gol şi o pasă de gol, şi probabil că pasul către o echipă mai mare, din ţară sau străinătate, nu este decât o chestiune de timp – posibil în iarnă. De remarcat că braşovenii au înscris golul victoriei (Badea, minutul 86) cu un jucător mai puţin pe teren, după eliminarea lui Martinovic în minutul 55. Pentru clujeni a înscris Lemnaru, un jucător de urmărit, după golurile marcate în acest sezon.


FC Timişoara s-a calificat cu mari emoţii, la penalty-uri, în dauna divizionarei B Voinţa Sibiu. Dorin Goga a înscris repede, în minutul 13, şi părea că totul este pe drumul cel bun pentru bănăţeni. Până cu două minute înainte de final aşa a şi fost, echipa lui Cosmin Contra stăpânind fără probleme jocul şi ratând cu nonşalanţă desprinderea . În minutul 88, Bunea i-a întors din drum pe spectatorii care se îndreptau către casă, înscriind din lovitură liberă. În startul prelungirilor, Bourceanu a fost eliminat, pentru cumul de cartonaşe galbene, iar acelaşi Bunea s-a jucat cu inimile puţinilor suporteri timişoreni, ratând două ocazii uriaşe. La penalty-uri, rezerva lui Pantilimon, Taborda, a reuşit să apere două dintre execuţiile sibienilor, compensând ratarea lui Scutaru, şi FC Timişoara continuă cursa pentru trofeu.


Dinamo a învins lejer, cu 3:1, ALRO Slatina, echipă care acum câteva luni juca în Divizia C. Meciul a avut loc în Ştefan cel Mare, deşi slătinenii câştigaseră pe terenul de joc dreptul de a evolua la Slatina. Însă se pare că pentru organizatorii Cupei României  contează mai puţin ceea ce se câştigă pe teren.


Partida în sine nu a avut istoric, Dinamo distanţându-se la 3:0 după doar o jumătate de oră. Marius Niculae şi Marius Alexe, de două ori, au adus liniştea pentru Ioan Andone, care face un nou pas către îndeplinirea principalului obiectiv al sezonului – Cupa României. Dinamo a aliniat o formulă inedită de echipă, Ioan Andone dându-le şansa să joace şi unor jucători mai puţin folosiţi în acest sezon – Păun, Rus şi Diabate, toţi trei titulari. O pierdere importantă pentru Dinamo o reprezintă accidentarea lui Torje, exact când  mai multe cluburi importante îşi exprimaseră interesul pentru un transfer, nemaivorbind de lipsa sa în partidele din finalul turului. Slătinenii au reuşit golul de onoare prin Bârsan, înainte de pauză, şi încheie o evoluţie meritorie în acest sezon al competiţiei numărul 2. Le rămâne însă regretul de a nu-şi fi putut apăra şansele pe propriul teren, aşa cum ar fi fost normal.


Miercuri, 27.10.2010, vor avea loc alte trei partide din faza optimilor de finală: Gloria Bistriţa – Unirea Urziceni, CFR Cluj-Napoca – FCM Târgu Mureş şi Steaua – Sportul Studenţesc, ultimele meciuri fiind programate joi: Astra Ploieşti – Rapid şi Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Craiova.

26.10.2010

  • FC Braşov – U Cluj-Napoca 2:1 (1:0) Chipciu ‘5, Badea ’86 / Lemnaru ‘52


FC Braşov:  Mincă – Voicu, Rusu, Majernik, Ionescu, Nuno Viveiros (’90 Oros), Cristescu, Ilyeş (’46 Năstăsie), Martinovic, Chipciu, Diarrasouba (’53 Badea). Antrenor Daniel Isăilă
U Cluj-Napoca: Matache, Unguruşan, Szilagyi, Cenic, Mendy, Toba, Ionescu, Gheorghe, Păcurar (’23 Acosta (’71 Buşcă), Lemnaru (’81 Voican), Piţ. Antrenor Marian Pană

  • Dinamo Bucureşti – ALRO Slatina 3:1 (3:1) Niculae ‘2, Alexe ‘6, 37 / Bârsan ‘38


Dinamo: Dolha - Rus, D. Grigore, Scarlatache, Diabate, Mărgăritescu, N'Doye, Păun (’63 Torje, ’78 Ganea), An. Cristea, Alexe, Niculae (’72 Dănciulescu). Antrenor Ioan Andone
ALRO Slatina: Tătaru - Pasăre, Vişa, Kalai, Vodiţă, Bîrsan, Dumitra, Precup (’72 Hebga), Voicu, Aldea, Constantin (’54 Stoica). Antrenor Corneliu Papură

  • FC Timişoara – Voinţa Sibiu 1:1 (1:0), (Goga ’13 / Bunea ’88) 4:3 după lovituri de departajare (Sepsi, Zicu, Tameş, Magera / Grigore, Beza, Popa) Au ratat Scutaru / Burlacu, Hardău


FC Timişoara: Taborda- Scutaru, Luchin, Burcă, Sepsi, Contra (Helder ’45), Bourceanu, Tameş, Curtean (Zicu ’54), Nikolic, Goga (Magera ’68). Antrenor Cosmin Contra
Voinţa Sibiu: Zăvoi - Forika, Apostol, Grigore, Burlacu, Buican (Bunea ’46), Miclea (Hardău ’57), Beza, Tătar - Popa, Neguţ (Lungu ‘77). Antrenor Alexandru Pelici
 

 


 

 

Galerie imagini

Marius Alexe, autorul ultimelor 2 goluri dinamoviste
Foto www.fcdinamo.ro

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Cupa României / 11 Noi. 2010

Rapid - Steaua 0:1. Calificare norocoasă marca Tătăruşanu

Foto www.fcrapid.ro

Steaua este cea de-a patra echipă calificată în semifinalele Cupei României, după ce a învins Rapidul chiar pe Giuleşti, cu 1-0. Feroviarii au dominat copios (în special repriza secundă), însă au avut un ghinion teribil, lovindu-se de un Tătăruşanu în zi mare,

Fotbal / Cupa României / 11 Noi. 2010

CFR Cluj - Gloria Bistriţa 0:1. Nae Manea - la a doua victorie de prestigiu

Nicolae Manea a dat din nou lovitura
Foto www.acfgloria.ro

Gloria Bistriţa a reuşit marea surpriză a sferturilor, eliminând deţinătoarea ultimelor 3 Cupe ale României, CFR Cluj, chiar în fieful acesteia. După victoria contra Stelei, proaspătul antrenor al Gloriei mai face o victimă de calibru şi mai are de trecut un singur hop până la marea finală.

Pag. 1 din 6 | 2 art./pag. | Total 12 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole