Energia Lignitul Târgu Jiu - HC Odorhei 29:27. Harghitenii - la prima înfrângere stagională

Handbal masculin - Liga Naţională / Data: 06 Oct. 2010

Liderul la zi al Ligii naţionale, HC Odorhei, a suferit prima înfrângere a acestui sezon, după un meci spectaculos în compania Energiei Lignitul Târgu – Jiu. La ora meciului, formaţia harghiteană era singura din campionat cu punctaj maxim, aureolată şi de o victorie la scor împotriva campioanei HCM Constanţa, în timp ce gorjenii, surclasaţi în ultima etapă de Universitatea Transilvania Cluj-Napoca (22:35) îşi jucau poate ultima şansă de a rămâne în cărţi pentru lupta pentru titlu.

Cu sabia lui Damocles deasupra capului, gazdele au început mai bine partida, distanţându-se chiar şi la patru goluri diferenţă (8:4), însă elevii lui Vlad Caba reuşesc să echilibreze partida, astfel încât pauza a înregistrat o diferenţă de doar două goluri (13:11) în favoarea Energiei. La reluare, tot gorjenii încep foarte puternic, diferenţa crescând în numai câteva minute de la 2 goluri la 5, avantaj care se va dovedi în cele din urmă decisiv, alături de evoluţia foarte bună a portarului Ionuţ Ciobanu, care în ultimul minut al jocului a reuşit o intervenţie salutară, care a retezat orice speranţă a harghitenilor de a obţine un rezultat de egalitate. Scorul final a fost 29:27, iar cu această victorie Energia acumulează 10 puncte şi egalează în clasament liderul HC Odorhei, având însă un golaveraj inferior.
 
Pentru Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu au înscris Humberto, Şandru şi Kukrika câte 5 goluri, Criciotoiu şi Florea câte 4, S. Iacob 3, Novanc, Vukas  şi Stojchevsci câte 1, iar pentru HC Odorhei Mihalcea 6, Rusia 5, Talas 4, Frăţilă,Ferenczi şi Kuzmanosky câte 3, Stojilov 2 şi Dimache 1.
 
Surse:
www.gorjeanul.ro
www.handbalvolei.ro

 

 

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Handbal masculin / Liga Naţională / 28 Noi. 2010

HC Odorhei revine pe primul loc, Bucovina Suceava câştigă la Baia Mare

Foto bacaulsportiv.ro

Rezultatele etapei a XI-a a Ligii Naţionale de handbal masculin

Handbal masculin / Liga Naţională / 21 Noi. 2010

HCM Constanţa rămâne în cursa pentru titlu

Laurentiu Toma
Foto constantahcm.ro

HCM Constanţa a învins în deplasare Bucovina Suceava cu 30:28 (15:15), în ultimul meci şi totodată derby-ul etapei a X-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Cu un moral foarte bun după victoria din Liga Campionilor contra ruşilor de la Sankt Petersburg

Pag. 1 din 12 | 2 art./pag. | Total 24 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole