Hendry – de la extaz, la agonie

Snooker - Turnee majore / Autor: Florentin Nica / Data: 18 Feb. 2011
Stephen Hendry

Stephen Hendry a reuşit un break de 147 în debutul meciului cu Stephen Maguire, dar apoi s-a stins şi a pierdut partida cu 4-2

Stephen Hendry a trecut de la extaz la agonie. A început cum nu se poate mai bine meciul său în compania lui Stephen Maguire şi şi-a adjudecat primul frame cu un superb break de 147 de puncte, început în urma unei lovituri extrem de dificile, de la distanţă, cu bila roşie în apropierea mantei drepte.

Apoi nu a mai reuşit să rămână concentrat şi în jocul cu numărul doi, ratând foarte multe atacuri pe buzunar – unele din ele neaşteptate după evoluţia fantastică din frame-ul precedent. Totuşi, compatriotul său nu a avut o evoluţie remarcabilă în acest joc. Şi el a punctat la capitolul ratări destul de serios, dar a reuşit într-un final să profite de oportunităţile pe care i le-a lăsat Hendry – pe care l-au trădat buzunarele de mijloc – şi a egalat (61-61). Frame-ul acesta a fost decis prin repoziţionarea bilei negre, pe care cel care a câştigat de şapte ori Campionatul Mondial de Snooker i-a aşezat-o la un moment dat oponentului pe buzunar. Iar Maguire a egalat. După un break de 129 de puncte Stephen Maguire a reuşit să intre în avantaj şi Hendry părea în degringoladă, pentru că nu-i mai ieşeau deloc loviturile. Iar Maguire a profitat de situaţie, majorând scorul (3-1).

În frame-ul cu numărul cinci, Stephen Hendry dă senzaţia că poate să revină. Deşi Maguire ajunge să mai aibă nevoie de un snooker pentru a obţine puncte suplimentare, în urma unui fault din partea adversarului revine la masă. Dar este pus el într-o situaţie de snooker (în spatele bilei negre) şi cedează jocul (3-2).

Din păcate pentru legendarul Hendry, Maguire se descurcă mult mai bine în frame-ul următor şi închide partida la scorul de 4-2.

Întrebat despre break-ul de 147 de puncte, Hendry a spus amărât: „Cui îi pasă? Mi-am pierdut concentrarea în cel de-al doilea frame, am avut mai multe şanse să câştig atunci când aveam 59 de puncte, dar nu le-am fructificat. După asta am jucat ca o cizmă, absolut ca o cizmă.”

Stephen Maguire a declarat după meci: „I-am oferit câteva şanse bune în al doilea frame şi mă aşteptam să mă pedepsească. Faptul că am revenit în meci l-a demoralizat. Când a câştigat totuşi al cincilea joc am fost foarte îngrijorat. Mă gândeam chiar că pot să pierd partida. Când ai parte de o partidă mai puţin bună – cum s-a întâmplat în seara asta – trebuie să fii capabil să-i întinzi mâna adversarului şi să fii mulţumit că poţi să te lupţi şi altă dată.”

La masa cu numărul unu, campionul mondial în exerciţiu, Neil Robertson, a pierdut în faţa lui Graeme Dott cu scorul de 4-1.

În aceeaşi zi – 17 februarie 2011 – au mai avut loc şi meciurile:
 

  • Mark Williams - Jamie Cope (4–0) – se pare că The Welsh Potting Machine e pus pe fapte mari. Până acum nu a cedat niciun frame şi se anunţă a fi un candidat serios la câştigarea Openului Galez. El a obţinut în acest meci şi un break de 108 puncte.
  •  Ali Carter - Peter Ebdon (4–1)
  • Ryan Day - Matthew Stevens (3–4) – Ryan Day nu a mai reuşit evoţia bună din seara precedentă şi a trebuit să se recunoască învins în faţa unui alt jucător care pare în revenire de formă.
  • Mark Allen - Ding Junhui (3–4) – Joc decisiv şi pentru chinezul Ding pentru a-l învinge pe cel care este supranumit „The Pistol”.

Foto: www.mssphoto.co.uk
 

 

Galerie imagini

Stephen Hendry

Articole din aceeasi categorie

Snooker / Turnee majore / Autor: Florentin Nica / 21 Feb. 2011

John Higgins îşi apără cu succes titlul de la Openul Galez

John Higggins a câştigat ieri, 20 februarie 2011, meciul său împotriva lui Stephen Maguire cu scorul de 9-6. Maguire începe mai bine partida şi termină în avantaj prima sesiune de joc (3-5), dar John este de neînvins în sesiunea decisivă, când nu-i mai cedează...  

Snooker / Turnee majore / Autor: Florentin Nica / 20 Feb. 2011

Stephen Maguire merge în finala cu John Higgins

Meci dramatic în noaptea de 19 februarie 2011, având toate ingredientele necesare unei finale: cei doi sportivi au dus partida în joc decisiv, au făcut spectacol cu atacuri curajoase, dar au şi ratat lovituri esenţiale în economia disputei; am avut parte chiar şi de break-uri...

Pag. 1 din 29 | 2 art./pag. | Total 57 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole