Simon Ammann, victorie în a doua etapă de la Zakopane

Sporturi de iarna - Ski Jumping / Autor: Cristian - George Iscru / Data: 22 Ian. 2011
Simon Ammann

Elveţianul Simon Ammann a câştigat cea de-a doua etapă a Cupei Mondiale programată în staţiunea poloneză Zakopane şi a trecut pe locul al doilea în clasamentul general, depăşindu-l cu doar 2 puncte pe austriacul Andreas Kofler. Ammann a reuşit cea mai lungă săritură din concurs, 135,5 metri în prima manşă, totuşi a fost departe de recordul trambulinei, 140,5 metri, record care îi aparţine.

Prima manşă a avut un început destul de modest, în prima treime a listei de start înregistrându-se puţine sărituri de peste 120 de metri (punctul de construcţie al trambulinei). După 28 de săritori (dintre care Martin Schmitt, Ole Marius Ingvaldsen şi Emanuel Chedal s-au remarcat prin sărituri de peste 125 de metri), organizatorii competiţiei au decis coborârea barei de start cu o unitate, de la poziţia 9 la 8, sportivii rămaşi în concurs primind 5,8 puncte compensaţie pentru factorul poartă.

Austriacul Gregor Schlierenzauer a avut din nou o evoluţie peste media celor cu care ne-a obişnuit în acest sezon, sărind 129 metri, cu care nu a reuşit să intre totuşi în Top 10 la finele primei manşe. Nici compatrioţii săi Manuel Fettner, Martin Koch şi Wolfgang Loitzl nu au sărit extraordinar, având rezultate mai modeste decât cel al lui „Schlieri’’, însă au reuşit calificarea în manşa secundă. Această performanţă nu a fost reuşită de nume mari precum Janne Ahonen (câştigător de 5 ori al Turneului celor 4 Trambuline) sau Jakub Janda, câştigător atât al Cupei Mondiale, cât şi al Turneului celor 4 Trambuline.

Cvadruplul campion olimpic Simon Ammann a avut cel mai bun rezultat al primei manşe – 135,5 metri şi 148,2 puncte, cu exact 3 puncte mai mult decât Bjorn Einar Romoeren, clasat al doilea după prima manşă. Deşi a avut o săritură de 131,5 metri,  mai scurtă decât reuşitele lui Adam Malysz, Andreas Kofler sau Kamil Stoch, purtătorul pieptarului galben, Thomas Morgenstern, a ocupat ultima treaptă a podiumului înaintea manşei secunde, beneficiind de compensaţii pentru condiţiile de vânt.

Totuşi, prima manşă a fost dominată de norvegieni, nu mai puţin de 4 săritori din „Ţara fiordurilor” clasându-se între primii 10 la capătul primei manşe, rezultat cu care echipa norvegiană nu s-a mai întâlnit de foarte mult timp. Romoeren, Evensen, Hilde şi Bardal au reuşit toţi să sară cel puţin 131 de metri, ecartul faţă de prima poziţie, deţinută de Ammann, fiind destul de mic şi în orice caz recuperabil în cea de-a doua manşă.

Manşa secundă, la startul căreia poziţia barei de start a fost menţinută la poarta 8, a debutat mult mai slab chiar decât începutul primei manşe. După 10 evoluţii (inclusiv cele ale lui Noriaki Kasai, Wolfgang Loitzl sau Martin Koch) încă nu fusese atins punctul de construcţie al trambulinei – 120 de metri -, absenţa vântului de portanţă determinând factorii de decizie să ridice bara de start cu o unitate, la poziţia 9. Chiar şi aşa, abia al 15-lea sportiv, germanul Michael Uhrmann, a depăşit bariera celor 120 de metri, manşa secundă fiind departe de spectaculozitatea primei manşe.

Gregor Schlierenzauer a avut o evoluţie bună pentru noile condiţii de vânt, sărind 125,5 metri, rezultat cu care a a mai câştigat câteva locuri faţă de prima manşă, clasându-se în final pe locul 9. Este a doua clasare în Top 10 pentru Gregor, care dă semne timide de revenire, deşi este încă foarte departe de forma care îi aducea, la nici 20 de ani, aproape tot ceea ce se putea câştiga în acest sport, cu excepţia Turneului celor 4 Trambuline.

Legiunea norvegiană nu s-a mai ridicat la nivelul arătat în prima manşă, neputând să emită pretenţii la victorie, însă Tom Hilde a reuşit să prindă ultima treaptă a podiumului, graţie singurei sărituri de 130 de metri din manşa secundă. Recordmanul mondial Bjorn Einar Romoeren nu şi-a putut apăra locul 2, căzând tocmai pe 5, iar Johan Remen Evensen a obţinut doar locul 8. Cel de-al patrulea norvegian, Anders Bardal, a ieşit din Top 10, a doua sa săritură măsurând doar 117 metri.

Cu 128 de metri, austriacul Andreas Kofler a câştigat o poziţie, urcând până pe locul al patrulea, în spatele lui Tom Hilde, în timp ce liderul clasamentului general, Thomas Morgenstern, a avut al doilea punctaj cumulat din concurs, chiar dacă cea de-a doua săritură a fost de doar 125,5 metri. Câştigătorul etapei de ieri, polonezul Adam Malysz, deşi a fost susţinut frenetic din tribune de peste 20.000 de conaţionali, a ocupat doar locul al şaselea, după 125 de metri în manşa secundă. Totuşi, polonezii s-au consolat cu faptul că au avut 2 săritori în primii 7 (Malysz şi Stoch), rezultat care poate părea banal pentru Austria sau Norvegia, însă cu care Polonia se întâlneşte extrem de rar, diferenţa dintre Malysz şi ceilalţi săritori polonezi fiind foarte mare.

Simon Ammann a avut o nouă săritură foarte bună, a doua ca lungime în această manşă (129 de metri), după cea a lui Tom Hilde, ceea ce i-a permis să câştige fără probleme a doua etapă de la Zakopane. Elveţianul a profitat şi de faptul că Andreas Kofler a terminat doar al patrulea şi l-a întrecut cu 2 puncte în clasamentul general.

Cu 1348 de puncte, austriacul Thomas Morgenstern şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului general şi doar o accidentare sau o conjunctură foarte nefericită îl mai poate împiedica să îşi adjudece Globul de Cristal în acest sezon. Pe doi a urcat, aşa cum menţionam şi mai sus, Simon Ammann, cu 903 puncte, urmat la doar două lungimi de Andreas Kofler. Adam Malysz se menţine pe locul 4, cu 835 de puncte, în timp ce Tom Hilde reuşeşte să îl depăşească pe Matti Hautamaeki şi să între în Top 5, cu 554 de puncte.

Cea de-a treia etapă de la Zakopane, programată pentru recuperarea uneia dintre cele 2 anulate de la Harrachov, va avea loc duminică, 23 ianuarie 2011, de la orele 15.45, şi va fi transmisă în direct de Eurosport.

Rezultate Zakopane, 22.01.2011
1.    Simon Ammann  276,3 p (135,5 m şi 129 m)
2.    Thomas Morgenstern 268,9 p (131,5 m şi 125,5 m)
3.    Tom Hilde  267,1 p (131 m şi 130 m)
4.    Andreas Kofler 264,4 p (132 m şi 128 m)
5.    Bjorn Einar Romoeren 263 p (133,5 m şi 123 m)

Clasament general Cupa Mondială
1. Thomas Morgenstern 1348 p
2. Simon Ammann 903 p
3. Andreas Kofler 901 p
4. Adam Malysz 835 p
5. Tom Hilde 554 p

Sursă foto http://berkutschi.com
 

 

Galerie imagini

Simon Ammann

Articole din aceeasi categorie

Sporturi de iarna / Ski Jumping / Autor: Cristian - George Iscru / 05 Feb. 2011

Victorie detaşată pentru Martin Koch în etapa de zbor cu schiurile de la Oberstdorf

Martin Koch

Austriacul Martin Koch a câştigat detaşat etapa individuală de zbor cu schiurile de la Oberstdorf (Germania), reuşind cele mai lungi sărituri din concurs (214 şi 210,5 metri), cu care a câştigat ambele manşe...  

Sporturi de iarna / Ski Jumping / Autor: Cristian - George Iscru / 03 Feb. 2011

Kamil Stoch câştigă la Klingenthal

Kamil Stoch, la a doua victorie a carierei

Polonezul Kamil Stoch a obţinut cea de-a doua victorie din carieră la Klingenthal, profitând de evoluţia ratată din manşa secundă a deţinătorului recordului trambulinei, germanul Michael Uhrmann. Cu un total de 264,6 puncte, Stoch s-a impus cu mai puţin de un punct...

Pag. 1 din 11 | 2 art./pag. | Total 22 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole