Rezultatele ultimei runde în Main Round. România – Rusia 20:35

Handbal feminin - Campionatul European / Data: 17 Dec. 2010
Foto www.ehf-euro.com

După pierderile foarte grele suferite de echipă, Cristina Vărzaru şi Paula Ungureanu încheind prematur acest turneu final, Radu Voina şi Luminiţa Huţupan au luat decizia de a nu risca nimic în meciul cu Rusia şi de a odihni cele mai importante jucătoare pentru meciul din semifinale cu Suedia. Cristina Neagu, Oana Manea şi Ionela Stanca au urmărit meciul de pe banca de rezerve, iar Melinda Geiger, care a reuşit o primă repriză foarte bună (6 goluri), însă a fost busculată de câteva ori de masiva apărare rusă, a fost şi ea scoasă la pauză, staff-ul tehnic dorind să evite orice risc de accidentare. Pentru a avea şanse de a-şi păstra primul loc în clasamentul marcatoarelor, Cristina Neagu a fost introdusă doar pentru executarea aruncărilor de la 7 metri (înscriind 3 din cele 4 aruncări).

În aceste condiţii şi pe fondul unei relaxări evidente în tabăra României, toate gândurile fiind îndreptate spre meciul din semifinală cu Suedia, forţa de joc a naţionalei noastre a scăzut foarte mult, rezervele nereuşind să se ridice la nivelul titularelor, iar Rusia zburdând efectiv  pe teren. Talida Tolnai a avut o prestaţie bună în poartă, însă nu a fost ajutată foarte mult de o apărare visătoare şi cu gândul tot la evitarea accidentărilor.

Rusoaicele, cu orgoliul cam şifonat la acest Campionat European şi impulsionate de pe bancă de celebrul Evgeny Trefilov, nu au refuzat cadoul primit, jucând pe viaţă şi pe moarte şi oferindu-şi o palidă consolare a unei victorii la 15 goluri (scor 35:20)  împotriva uneia dintre semifinaliste.

România şi-a atins obiectivele fundamentale în acest meci – şi-a protejat cele mai importante jucătoare şi a evitat alte accidentări, însă preţul plătit a fost foarte mare, această înfrângere la 15 goluri reprezentând una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria echipei naţionale de handbal feminin.

Să spunem totuşi că scopul scuză mijloacele şi să acordăm credit total staff-ului tehnic, care a reuşit deja egalarea celei mai bune performanţe a României la Campionatul European (locul 4) şi care ne poate aduce prima medalie din istorie la această competiţie.

În celelalte meciuri ale grupei, Danemarca a suferit prima înfrângere din  turneu (29:30 cu Muntenegru), iar Spania a pierdut la limită în faţa Croaţiei (22:23). Să mai remarcăm comportamentul jenant, lipsit de fair-play, al publicului danez, care şi la meciul contra Muntenegrului, un meci lipsit de miză pentru gazde, deja calificate în semifinale, au fluierat şi au huiduit copios echipa Bojanei Popovic. Acest comportament scandalos al publicului, încurajat în presă de oficialii danezi, reprezintă poate cea mai mare surpriză a acestui Campionat European. Trist, însă cât se poate de adevărat.

Rezultate Grupa principală I, 16.12.2010

  • România – Rusia 20:35 (10:19)
  • Danemarca – Muntenegru 29:30 (18:14)
  • Spania – Croaţia 22:23 (10:11)

Clasament
1.    Danemarca 8 p
2.    România 6 p (a învins Muntenegru în meciul direct)
3.    Muntenegru 6 p
4.    Rusia 4 p
5.    Croaţia 4 p
6.    Spania 2 p

 

 

Galerie imagini

Foto www.ehf-euro.com

Articole din aceeasi categorie

Handbal feminin / Campionatul European / 19 Dec. 2010

Norvegia - Suedia 25:20, în finala C.E. de handbal feminin 2010

Foto www.ehf-euro.com

Norvegia a câştigat cel de-al cincilea titlu european, după ce a învins în finală marea surpriză a turneului, Suedia, scor 25:20 (10:11).

Handbal feminin / Campionatul European / 19 Dec. 2010

România - Danemarca 16:15. Prima medalie europeană din istorie pentru handbalul feminin românesc

Foto www.ehf-euro.com

România a cucerit prima medalie din istorie la Campionatul European de handbal feminin, după o luptă extraordinară împotriva Danemarcei, scor 16:15. Totodată, handbalistele tricolore au obţinut calificarea directă la Campionatul Mondial din 2011, din Brazilia.

Pag. 1 din 15 | 2 art./pag. | Total 29 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole