Gaz Metan Mediaş - înfrângere surprinzătoare la Bucureşti. BC Mureş - a treia victorie consecutivă

Baschet masculin - Divizia A / Data: 18 Oct. 2010
Sursa foto www.bkfocus.com (AlexandruG)

BC Mureş şi-a revenit după înfrângerea suferită în Balkan League în faţa bulgarilor de la Rilski Sportist Samokov şi rămâne invincibilă în campionat, după 88:71 pe terenul  celor de la Politehnica Iaşi. Gazdele nu au putut conta pe cei mai valoroşi jucători, urmare a conflictelor de natură financiară şi, posibil, şi politică, dintre Primăria şi Consiliul Judeţean Iaşi. În aceste condiţii, mureşenii nu au avut nicio problemă în a-şi apropia victoria, a treia consecutivă, cei mai buni realizatori fiind Liviu Dumitru (20 de puncte şi 8 recuperări) şi Aleksandr Mladenovic (17 puncte şi 5 recuperări pentru MVP-ul primei etape a Balkan League), în timp ce pentru ieşeni cel mai bun jucător a fost LeRoy Dawson, autor a 34 de puncte.

Ultima partidă a rundei a adus şi marea surpriză – înfrângerea suferită de liderul Gaz Metan Mediaş la Bucureşti, contra echipei  Primăriei Capitalei. Scorul final a fost 92:86, într-un meci condus da capo al fine de bucureşteni, “gaziştii” nemaiavând forţa şi inspiraţia necesare pentru a  întoarce rezultatul pe finalul meciului, atunci când reuşiseră să se apropie la doar 2 puncte. De remarcat fair – play-ul galeriei medieşene, care a fost, conform bkfocus.com, „decent gălăgioasă, ordonată şi virtuoasă pe întregul parcurs al meciului”. Gazul Metan pierde prima poziţie în favoarea campioanei Asesoft Ploieşti, în timp ce echipa bucureşteană obţine prima victorie stagională şi urcă până pe o poziţia a 13-a din 16 competitoare.

Puteţi viziona o galerie foto completă a acestei partide aici.

 

Galerie imagini

Sursa foto www.bkfocus.com (AlexandruG)Sursa foto www.bkfocus.com (AlexandruG)Sursa foto www.bkfocus.com (AlexandruG)Sursa foto www.bkfocus.com (AlexandruG)

Articole din aceeasi categorie

Baschet masculin / Divizia A / 23 Ian. 2011

Rezultate Divizia A de baschet masculin, Etapa a XVII-a

Foto www.u-mobitelco.ro

U Mobitelco Cluj - victorie în derby-ul Transilvaniei, Gaz Metan Mediaş stopează ascensiunea Timişoarei. Rezultate complete şi clasament.

Baschet masculin / Divizia A / 16 Ian. 2011

Rezultate Divizia A de baschet masculin, Etapa a XVI-a

Foto www.csuasesoft.ro

U Mobitelco Cluj-Napoca - victorie în prelungiri la Piteşti, Politehnica Iaşi - la al treilea succes stagional

Pag. 1 din 12 | 2 art./pag. | Total 24 art.

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole