Preliminarii Euro 2012. Avancronică Belarus – România. A fi sau a nu fi… în continuare selecţioner

Fotbal - Echipa naţională / Data: 07 Sep. 2010

 

Marţi, 7 septembrie, de la orele 20.30, România va întâlni pe stadionul Dinamo din Minsk selecţionata statului ex-sovietic Belarus (mai bine cunoscut de către români ca Bielorusia). În România, partida va fi televizată de DigiSport. Partida va fi arbitrată de o brigadă din Cehia, avându-l la centru pe Pavel Kralovec şi la cele două tuşe pe Miroslav Zlamal şi Martin Wilczek.

În urma rezultatelor din prima etapă (România – egal acasă cu Albania, Belarus învingătoare în deplasarea de la Paris) şi a jocului prestat de echipa noastră în ultimii doi ani, soldat cu doborârea aproape a tuturor recordurilor negative ale naţionalei, putem spune că echipa gazdă porneşte favorită în această seară, beneficiind şi de propriul teren şi de un moral foarte bun.

Deşi în precedentele întâlniri tricolorii s-au impus de fiecare dată (3-1 în România şi 3-1 în Belarus, ambele întâlniri contând pentru campania de calificare la Euro 2008), iar Belarus nu s-a transformat între timp într-o forţă a fotbalului european, situaţia foarte tensionată existentă la nivelul naţionalei noastre, lipsa principalului marcator (Adrian Mutu, care a înscris în cele două meciuri contra Belarusului nu mai puţin de 3 goluri) şi startul lansat al ,,ruşilor albi’’schimbă în mod sensibil datele problemei. Chiar dacă nu câştigăm în această seară, şansele României nu sunt total compromise (cel puţin din punct de vedere matematic), însă misiunea noastră privind calificarea devine practic imposibilă, într-o grupă în care Bosnia beneficiază de o generaţie mai valoroasă ca niciodată, cu Dzeko vârf de lance, Franţa este în căutarea revanşei, iar Belarus şi mai nou chiar şi Albania emit pretenţii la unul din primele două locuri ale grupei.

Antrenorul formaţiei Belarusului, germanul Bernd Stange, va păstra probabil formula titulară câştigătoare la Paris, în faţa ,,cocoşilor’’ lui Laurent Blanc: Zhevnov (căpitan) – Omelyanciuk, Yurevici, Martynovici, Tigorev, Şitov, Kulchy, V. Hleb, A. Hleb, Kutuzov, Rodionov, un semn de întrebare privind introducerea din primul minut a autorului golului de aur din Franţa, rezerva Kisliak.

De cealaltă parte, Răzvan Lucescu va avea misiunea ingrată de a alcătui o echipă câştigătoare sub presiunea crescândă a rezultatului de egalitate cu Albania, a impresarilor, conducătorilor de cluburi şi, nu în ultimul rand, a opiniei publice, tot mai dezamăgită de lipsa de perspectivă a echipei naţionale şi de greşelile ,,neforţate’’, împrumutând un termen din tenis, ale tânărului nostru selecţioner. Declaraţiile hazardate ale lui Mircea Lucescu şi selecţia discutabilă par să îi submineze tot mai mult poziţia lui Răzvan Lucescu, care în eventualitatea unei înfrângeri la Minsk riscă să îşi piardă susţinerea la vârful federaţiei şi, implicit, funcţia.

O mutare certă va fi reintrarea lui Cristian Chivu, revenit după suspendarea din partida cu Albania, în timp ce Bogdan Stancu are şanse mari să fie titularizat în atac, în urma evoluţiei excelente de săptămâna trecută. În rest, nu aş miza pe mari schimbări în formula aliniată în meciul cu Albania, antrenorii din familia Lucescu fiind genul de antrenori mai degrabă conservatori, care aleg continuitatea în detrimentul unor schimbări semnificative, mai ales în momente cheie cum este cel al meciului cu selecţionata bielorusă. Indiferent de rezultatul din această seară şi de cel final, de la sfârşitul tuturor partidelor din grupă, Răzvan Lucescu şi echipa naţională au ratat o oportunitate foarte bună de reconstrucţie şi resuscitare a unui organism inert şi din ce în ce mai neatractiv pentru suporteri, sponsori şi televiziuni.

 

Galerie imagini

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Echipa naţională / 18 Noi. 2010

Romania - Italia 1:1

Foto gazzetta.it

Romania - Italia 1:1 (1:0) Marica '34 / Marica '82 – autogol

Fotbal / Echipa naţională / 17 Noi. 2010

România - record negativ în clasamentul FIFA

Echipa naţională de fotbal a României a coborât 2 locuri în clasamentul FIFA pentru luna noiembrie, stabilind astfel un nou record negativ – locul 52, cu 538 de puncte. Celelalte colege din grupa de calificare pentru EURO 2012 ocupă poziţiile 21 (Franţa), 40 (Bielorusia), 51 (Bosnia-Herţegovina), 58 (Albania) şi 133 (Luxemburg).

Pag. 1 din 3 | 2 art./pag. | Total 6 art.
123

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole