Start pentru Euro 2012. România – Albania – va miza selecţionerul pe viitor?

Fotbal - Echipa naţională / Data: 03 Sep. 2010
Foto: www.adevarul.ro Petrica Tanase

 

Vineri, 3 septembrie 2010, de la orele  21.00, naţionala României ia startul la o nouă ediţie a preliminariilor Campionatului European de Fotbal. În meciul care se va disputa pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ şi care va fi televizat de postul public TVR1, adversară îi va fi modesta echipă a Albaniei, pe care tricolorii au învins-o clar în precedenta campanie de calificare, pentru Euro 2008 (a fost un 6-1 la Bucureşti, în 21 noiembrie 2007, într-o partidă care a născut suspiciuni în Albania, unii jucători albanezi fiind bănuiţi că au pariat împotriva propriei echipe). Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri austrieci, avându-l la centru pe Robert Schorgenhofer. România are un palmares net favorabil în întâlnirile directe – 10 victorii, un egal şi 2 înfrângeri, golaveraj 38-7. Din grupa României mai fac parte Franţa, Bosnia, Belarus şi Luxemburg.

 

Faţă de precedenta campanie de calificare, cele mai importante nume care lipsesc în această seară sunt Adrian Mutu (AC Fiorentina), neconvocat de Răzvan Lucescu, şi căpitanul Cristian Chivu (Inter Milano), suspendat. În compensaţie, antrenorul României poate beneficia de forma foarte bună a unor jucători din campionatul intern, precum Bogdan Stancu (Steaua Bucureşti), Ovidiu Herea şi Marius Constantin (Rapid Bucureşti) sau Gabriel Torje (Dinamo Bucureşti). De asemenea, o veste bună este şi revenirea de formă a lui Daniel Niculae, titular la AS Monaco şi autorul unui gol în ultima etapă din ,,Hexagon”.

 

Echipa probabilă pe care o va alinia Răzvan Lucescu este formată din Lobonţ (portar), Raţ, Tamaş, Rădoi şi Maftei (fundaşi), Deac, Mureşan, Herea şi Torje în linia de mijloc, Daniel Niculae şi Bogdan Stancu atacanţi. Semne de întrebare există în defensivă, unde este posibilă rocada Maftei – Contra (un cuvânt de spus având şi Marius Constantin, unul dintre cei mai buni fundaşi ai campionatului în acest debut de sezon) şi în atac, unde Marica şi Marius Bilaşco se consideră îndreptăţiţi să fie titulari. Rămâne o necunoscută şi dacă selecţionerul va avea tăria de a rezista  presiunilor şi îi va introduce în primul 11 pe cei mai în formă jucători, chiar dacă lipsiţi de experienţă la acest nivel (mă refer la tripleta Torje – Herea – Bogdan Stancu), în detrimentul unor fotbalişti cu ştate vechi la naţională, cum ar fi Marica, Cociş şi Florescu, însă care nu au avut evoluţii extraordinare în acest debut de sezon.

 

Galerie imagini

Foto: www.adevarul.ro Petrica Tanase

Articole din aceeasi categorie

Fotbal / Echipa naţională / 18 Noi. 2010

Romania - Italia 1:1

Foto gazzetta.it

Romania - Italia 1:1 (1:0) Marica '34 / Marica '82 – autogol

Fotbal / Echipa naţională / 17 Noi. 2010

România - record negativ în clasamentul FIFA

Echipa naţională de fotbal a României a coborât 2 locuri în clasamentul FIFA pentru luna noiembrie, stabilind astfel un nou record negativ – locul 52, cu 538 de puncte. Celelalte colege din grupa de calificare pentru EURO 2012 ocupă poziţiile 21 (Franţa), 40 (Bielorusia), 51 (Bosnia-Herţegovina), 58 (Albania) şi 133 (Luxemburg).

Pag. 1 din 3 | 2 art./pag. | Total 6 art.
123

tableta de fotbal

tableta de tenis

tableta de tenis

tableta de ciclism

Cele mai noi articole